luni, 8 februarie 2016

Vacanta in Grecia



           Inca de mic am fost pasionat de mitologie iar o calatorie la” izvorul” culturii a devenit o necesitate deoarece, fara a vedea cu ochii tai ruinele unui vechi civilizatii, nu poti intele cum a decurs evolutia. Am ales sa vizitez Grecia la inceputul lunii mai intrucat am vrut sa surpind peisaje cu florile de lamai si soarele care lumineaza plaja si se reflecta in apa dandu-i o nuanta turcoaz.
          Am plecat din Romania dimineata si am ajuns foarte rapid in Atena. In jurul orei 9:00 AM am aterizat pe pamantul grecesc. In prima ore ale zilei, pana la ora 14:00, vremea a fost destul de mohorata. Norii au imbratisat soarele si picaturile de apa au cazut timp de o ora peste intreg teritoriul.
         Pentru inceput m-am cazat la un hotel de 3 stele din Atena. Am platit 25 euro/noapte iar conditiile au fost mai mult decat bune. A doua zi, dis de dimineata, am luat autocarul catre Salonic. Pretul unui bilet catre Salonic variaza in functie de autocat. Eu am platit 30 euro pentru un bilet iar autocarul a avut pornit pe tot parcusul calatoriei aerul conditionat. Ajuns in Salonic mi-am scris in agenda obiectivele turistice important din acea zona. Astfel, am facut o lista cu urmatoarele obiective turistice: Turnul alb, Zidul orasului bizantin Thessalonica si Arcul lui Galeriu. Am avut la dispozitie doar o zi pentru a vizita orasul Salonic. Noaptea m-am cazat tot la un hotel de 3 stele iar pretul a fost de 40 euro/noapte.
       In a 3-a zi, dimineata, am mers pana in centrul orasului Salonic pentru a lua mic dejunul la o terasa. Acolo m-am intalnit cu doi romani care erau, la fel ca mine, in cautare peisajului perfect pentru poze. Dupa ce am mancat si am baut o cafea, am hotarat sa plecam impreuna spre insula Santorini, celebra pentru spectaculosul apus. Ajuns acolo am fost intampinat de parfumul copacilor infloriti si de vantul diminetii. Pot sa zic ca am avut noroc deoarece am reusit sa fotografiez minunatul apus si florile de lamai. Seara am mers impreuna cu noii mei prieteni in centrul orasului unde am servit un fel de mancare traditional numit Spanakopita si o salata cu branza si mult ulei de masline. Totul a fost minunat in Santorini si vremea a fost perfecta. Am avut ocazia sa inot in apa turcoaz si sa ma bronzez putin. Ce pot spune ? M-am simtit splendid.
      Dupa ce am stat 2 zile in Santorini ne-am hotarat sa vizitam si insula Creta, cea mai mare insula a Greciei. Ajunsi acolo am inceput sa cautam un hotel acceptabil. Ne-am cazat la un Hotel foarte aproape de plaja. Am avut la dispozitie doar 2 zile pentru a vizita celebra insula. Dimineata am plecat la drum si am vizitat cele mai importante obiective turistice ale insulei. De fapt, insula insusi este un muzeu intrucat peisajul te lasa uimit.
        Au trecut 7 zile de cand am plecat din Romania iar din cauza timpului am fost nevoit sa ma intorc inapoi in tara. Am ramas cu un bagaj imens de amintiri si poze din frumoasa tara. Cu siguranta ma voi intoarce in Grecia pentru a vizita si restul pamantului unde candva se puneau bazele filosofiei.
      
          

sâmbătă, 4 iulie 2015

Amintiri din Insula Lefkada



Cele mai amuzante si frumoase amintiri din peregrinarile mele le am de cand am fost in insula Lefkada! Pentru inceput, este un loc minunat, plin de peisaje slabatice si specifice zonei. Uneori cred ca in asta consta frumusetea insulei, dar mai sunt si locurile si privelistile mai spre centru, pline de traditie.

Vacant mea a avut mai multe locuri de vizitat conform shortlistului, printre care si satul plin de traditie Fiskardo, Frikes, Lefkas, capitala insulei si pestera Papanikolis. Am facut cele mai multe poze plajelor si pesterii. Un alt loc care mi-a placut deosebit de mult a fost insula Madouri, unde s-a nascut poetul Aristotelis Valariotis. Capitanul ne-a povestit cate ceva despre fiecare loc pe care il vizitam, iar in restul timpului intretinea mereu o atmosfera frumoasa si relaxanta. La fel era si echipajul vasului si ceilalti angajati, iar acest lucru mi-a placut de minune.

Asteptandu-ma sa dau si peste o crama de vinuri, cum am venit dinspre Nidri spre Vasiliky am gasit una si am profitat de ocazie, cumparand doua sticle de vin pentru a le oferi cadou acasa familiei si unui prieten.
Orasul Nidri cred ca a fost mai potrivit pentru mine, gasind cate ceva de facut, mai ales noaptea, cand eram mai activa. Insula ofera in orice caz numeroase posibilitati pentru cei pasionati si de distractie, dar si de liniste si relaxare. Daca nu, peisajele sale va vor rapi in mod sigur!

O alta amintire foarte frumoasa a fost atunci cand am cunoscut localnicii – spre deosebire de alte popoare, au fost foarte amabili si altruisti. Atunci cand vezi atatia turisti nerabdatori si punand multe intrebari, mi se pare greu sa te concentrezi sa le raspunzi si sa fii si vesel!

Cand ajunsesem in sfarsit acasa, am impartit suvenirurile si le-am aratat tuturor pozele facute acolo. In cea mai mare parte, toti au zis ca vor merge anul urmator, daca nu fusesera deja. Eu pe de alta parte, voi alege tot acest loc. A fost prea frumos si s-a terminat prea repede! Daca esti in cautare de un loc unde sa iti petreci concediul, alege-l pe acesta si nu vei regreta!

marți, 9 iunie 2015

Cele mai bune colantari auto

Tomai am reusit sa imi colantez masina (care a fost zgariata de o creatura nenorocita de la un capat la altul - nu imi imaginez cu ce deranja masina mea parcata perfect regulamentar) la o firma foarte ok, asa ca am de gand sa le fac putina reclama baietilor care s-au ocupat - este vorba de o firma numita Autoprint (bine - de fapt poate ca nu asa se numeste firma, dar cu siguranta acesta este numele site-ului) si sunt INCANTAT.

Firma asta, autoprint, vine in intampinarea dumneavoastra cu o gama completa de servicii si produse din gama print (colantari auto).

Dintre ele, cele mai interesante sunt urmatoarele:
- colantarile auto (firma realizeaza atat colantari auto integrale, ceea ce inseamna ca masina este colantata in intregime, cat si colantari partiale, doar pentru componente)
- inscriptionari (realizam inscriptionari pentru orice tip de autovehicul, indiferent de model sau de dimensiuni)
- folii decorative - diverse modele
- folii imitatie sablare - diverse modele
- stickere auto si stickere decorative - diverse modele

Pentru colantari auto, inscriptionari sau aplicare de stickere auto in Bucuresti sau in Ilfov este partenerul perfect.

luni, 23 februarie 2015

O lectie de invatat

In munca mea calatoresc foarte mult prin diverse firme, cu scopul de a audita calitatea angajatilor, a muncii prestate si de a face sugestii in ceea ce prveste imbunatatiri ce pot fi facute in felul in care functioneaza respectivele companii - ceea ce este foarte ok din punct de vedere al beneficiarului proiectului, tinand cont ca acesta reuseste sa isi optimizeze toate procesele de munca si sa castige mai multi bani cu aceeasi angajati.

In principiu firmele romanesti platesc putin, prost, iar angajatii sunt demotivati, ceea ce inseamna ca de multe ori in rapoartele mele si sugestiile oferite clientilor sunt incluse si optiune de premiere a angajatilor in functie de performantele pe care acestia reusesc sa le atinga, astfel incat cei mai buni sa fie prezentati in fata celorlalti si sa se incercce crearea unor mici competitii interne.

Ei bine... exista si alte metode de optimizare a muncii angajatilor, insa nu despre asta vroiam sa va povestesc acum, cat despre un mic soc pe care l-am avut in momentul in care patronul unei firme mi-a spus ca si-a filmat angajatii cu camere spion - ceea ce a fost destul de rau din punct de vedere etic, insa m-a facut sa inteleg mai bine modul in care se comporta oamenii la munca si sa imi dau seama ca nu toate metodele sunt eficiente.

Acum.... dupa terminarea intalnirii 3 persoane au fost concediate iar alte 2 au fost sfatuite sa isi dea demisia (practic cei ce "stricau") atmosfera in birou, iar dupa o saptamana deja s-au observat  cresteri reale de productivitate. Interesanta abordare, chiar daca nu pot sa fiu intru totul de acord cu aceste metode :)

marți, 9 decembrie 2014



Ce iti doresti cel mai mult? Pai eu mi-as dori siguranta din toate puctele de vedere, mi-as dori o masina minunata fara nici o problema. Accest lucru este imposibil, nu doar pentru mine, ci pentru toti. Nu putem avea masina perfecta, fara sa se strice sau fara sa aiba nevoie de o pisa, poate doar una de jucarie. Ce importanta au aceste piese? Iti ofera confort tie, ofera o viata mai lunga masinii si o garantie la siguranta.  Nu toti gandim limpede si clar in privinta schimbului unei piese, sunt persoane care neglijaza pana si viata lor, dar a unei masini. Nu, nu este ceva normal, este ceva ce ma sperie pe mine si cred ca si pe voi, viata merita totul, noi meritam totul si nu trebuie sa dam cu piciorul la nimic.

Un caz care m-a speriat pe mine a fost unul dintr-un oras mai indepartat, de la marginea tarii. O gasca de prieteni, care nu prea dau importanta unui defect sau a unui zgomot produs de masina lor. Acestea nu au luat atitudine, iar starea masinii se inrautatea din ce in ce mai rau. Cum puteau fi atat de neglijenti, atat de nepasatori si de nesiguri. Masina lor avea nevoie de o piesa importanta, o piesa mica si banala pentru ei, dar acea piesa era aerul masinii. Filtru de aer trebuie schimbat in medie la o distanta de 10.000 de km sau dupa bunul plac, dar daca acest fltru nu este schimbat din neglijenta proprietarului e ca si cum ii iei aerul masinii. Acesta filtreaza aer curat in motor chiar daca e doar o bucata de carton. Ce parere ar avea ei daca cineva le-ar pune o perna pe fata si le-ar spune sa respire? Da, asa e , nu este aer, acest lucru fac ei cu masina lor, ii fura tot aerul. 

Cum nu au luat masuri, ei continuat sa foloseasca masina din ce in ce mai mult si s-a produs inevitabilul, iar motorul a cedat. Nu mai avea nici o sansa, poate doar sa-i cumpere alt motor. Atunci au realizat ca acea piesa nu era atat de banala, era un carton care filtra aer curat motorului si trebuia schimbat la timp. 

Se spune ca ne dam seama de valoare unul obiect dupa ce il pierdem, din punctul meu de vedere ar trebui sa avem grija sa nu il pierdem.

miercuri, 19 noiembrie 2014

Economie de carburant? Cum?

Ei bine, pe langa solutiile miracoluase de scadere a conumului cu filtre, uleiur sau alte mizervii care de fapt nu functioneaza, solutia pentru masinile ce folosesc motoare pe benzina exsta deja in piata - exista de foarte mult timp si de fapt este la indamana oricui.

Trebuie doar ureci cu care sa se auda si ochi care sa vada ca este plin in bucuresti de service-uri in care se monteaza echipamente GPL, si inca nu orice fel de echipamente GPL, ci achipamente omologate, de cea mai buna calitate. Un service gpl bucuresti foarte serios este cel al firmei AGR Autogas, care folosesc coar echipamente omologate si au specialisti certificati in montajul gpl.

Credeam ca este mai greu in tara, dar se pare ca sunt destule firmele care se ocupa inclusiv cu dezvoltarea retelelor locale pentru partea de insalatiii/montaj gpl, cat si pentru artea de service.

vineri, 7 noiembrie 2014

De ce o bona filipineza?

Dupa mai multe experiente nereusite cu bone "autohtone", fie ele mai in varsta sau mai tinere, cu experienta, cu recomandari exceente, cu sume de bani exorbitante si fel de felde conditii are mai de care mai ciudate am hotarat sa incerc si angajarea unei bone filipineze.

Initial toata povestea asta cu bonele filipineze mi s-a parut o aberatie, o porcarie sau chiar o abominatie si nu puteam sa inteleg dece femeile astea sunt dispuse sa calatoreasca pana in Roamnia pentru a avea grija practic de copilul unui strain.

Ei bine... se pare ca decizi a fost una foarte buna, tinand cont ca femeia astachair nu are alta ocupatie decat in a avea grija de copilul meu. Deci da... bonele astea sunt extrem de serioase, sunt persoane dedicate, fara fite si nebunii, care pur si simplu fac fara sa scranceasca job-ul pentru care sunt platite si anume sa aiba grija de coilul tau.